Faridah Abike-Iyimide a devenit virala anul trecut, dupa ce a obtinut o afacere cu o carte de sapte cifre la 21 de ani. Titlul acela a fost acel titlu care a adus imaginea ei peste cronologia mea si m-a facut sa fiu curioasa despre povestea ei – nu doar despre povestea care ar face-o milionara peste noapte, ci a ei poveste. Am simtit un magnetism inexplicabil fata de Faridah, un instinct care s-a consolidat odata ce am inceput sa o urmaresc pe Instagram si am descoperit ca ea, ca si mine, este o fanatica a ceaiului (manerul ei este @faridahlikestea) si aceasta simpla conexiune a inflorit in descoperirea multor altele.
In mod remarcabil, ea nu este stereotipul social media a ceea ce m-as astepta sa gasesc de la un autor din generatia Z care tocmai a obtinut un contract major pentru a-si publica romanul de debut. E destul de timida, chiar misterioasa. Ea nu isi revarsa intreaga viata in diverse aplicatii si nu isi desfasoara existenta pentru logodna – ca sa nu judec pe nimeni care ar putea, am observat-o ca pe o abatere de la ceea ce m-as fi asteptat de la cineva de varsta ei.
Si asa, evident, trebuia sa stiu totul.
Am primit o copie a romanului ei de debut YA, Ace of Spades (publicat de Macmillan pe 1 iunie) si am citit-o intr-un singur weekend, atat de energizat de viteza intrigii incat a trebuit sa gasesc rapid pe altcineva cu care sa-l impartasesc. Sunt categoric sa spun tuturor ca trebuie sa o citeasca. Cartea a fost prezentata drept „Get Out meets Gossip Girl”, si sa fiu sincer, asta se vinde scurt. Povestea are, totusi, elemente din ambele fenomene ale culturii pop. Prezinta cei doi studenti negri singuri care frecventeaza Academia Niveus si sunt supusi unui nivel de sabotaj si cruzime care este atat terifiant, cat si in timp ce unii ar putea presupune satiric, destul de inradacinat in realitate. Garantez ca oricui o va citi nu va regreta si incep sa transpir chiar si acum amintindu-mi felul in care mi-a batut inima in timp ce citeam cu disperare incercand sa-mi dau seama unde va ajunge naratiunea.
As de pica
Faridah si cu mine ne conectam, asa cum fac atat de multi oameni acum, prin Zoom (complet cu dificultati tehnice) pe timp de noapte, pentru ca este o bufnita de noapte. Ea locuieste acasa, la Londra, invatand virtual in ultimul an la universitate – locul care a ajuns sa fie un catalizator neasteptat pentru creativitatea ei in scris Ace of Spades.. Cartea ei, ca multe altele care au fost publicate in ultimii ani, plaseaza subiectul relatiilor rasiale in genul horror. Nu este doar o poveste de avertizare despre rasismul institutionalizat, ci de fapt, o descriere viscerala a pericolului acut pe care oamenii de culoare din spatiile albe il considera normal. O intreb aproape imediat care credea ca este relatia dintre anti-Blackness si asa-zisele institutii prestigioase. „Cred ca multe dintre aceste institutii, fie ca este vorba de universitate sau de liceu, sunt adesea de prestigiu pentru ca au o istorie care are radacinile intr-un fel de subjugare a oamenilor de culoare”, spune ea. „Este destul de interesant cum” toti ascund practic ceea ce ai facut.
Faridah este musulmana si copilul imigrantilor nigerieni. A crescut in sudul Londrei, inconjurata de imigranti din Caraibe si africani ca ea, dar totul s-a schimbat cand a luat decizia de a merge la o universitate din Scotia, unde a fost brusc considerata o minoritate. Din cauza religiei ei, ea nu bea alcool si s-a trezit la marginea scenei sociale, cu atat de multe activitati care graviteaza in jurul bauturii. Pentru a combate o parte din singuratatea ei, a inceput sa urmareasca Gossip Girl si, la scurt timp dupa aceea, s- a nascut Ace of Spades .
Inca zguduita de mutarea drastica de la Londra in Scotia, Faridah a inceput sa observe microagresiuni si agresiuni directe pentru prima data in viata ei. „A fost un soc cultural urias pe care il traim”, spune ea. „Un tip s-a lipit de mine intr-o librarie. Tocmai imi atingea parul. Nu am experimentat asta in viata mea din cauza zonei din care sunt din Londra, toata lumea arata ca mine”, isi aminteste ea. „Ma simt atat de trist pentru oamenii care trebuie sa ajunga la majoritate in acest tip de mediu.” Oamenilor le plac personajele ei, Chiamaka si Devon, cei doi naratori din Ace of Spades care reprezinta intreaga populatie de culoare de la Niveus — o academie fictiva care nu este si nicaieri si peste tot. Oameni ca mine, de asemenea. Acest tip de alterizare genereaza o opinie despre sine care face ca conceptele pline de iubire de sine, cum ar fi pozitivitatea corpului sau afirmatiile, sa fie o provocare la varsta adulta. „Ferientele negre sunt atat de identificabile pentru mine”, spune Faridah scriind Chiamaka, „pentru ca exista atat de multa ura de sine care se poate intampla din cauza modului in care lumea continua sa-ti spuna ca nu esti suficient de bun.”
Ceea ce observ imediat despre personajul lui Chiamaka, totusi, este ca ea este, ei bine, o fata rea, un rol care a fost jucat pana la moarte de femei albe celebre de-a lungul istoriei, dar aproape ca nu trece niciodata bariera rasiala invizibila. Faridah are ganduri si despre asta: „Uneori primesc recenzii si unii oameni o iubesc cu adevarat. Si apoi, unii oameni spun: „Ea este cea mai rea fiinta umana din toate timpurile!” Dar cred ca oamenii vor critica deja fetele negre prin natura lor, pentru ca oricum nu suntem considerati suficient de acceptabile pentru ele. Ca sa fii deloc scuze cu tine si sa nu incerci sa-i faci pe albii sa te placa, deja vei depasi limita. Cred ca, mai ales cu fetele negre, de multe ori trebuie sa ne micsoram la versiuni mai mici ale noastre si Chiamaka face asta, dar in acelasi timp, ea iese in evidenta astfel incat sa poata castiga acelasi joc pe care il castiga fetele albe, dar stie ca trebuie sa depuna mai multa munca. Deci cred ca este un fel de radical.” Radical intr-adevar. Mi s-a parut ca Chiamaka este un personaj simpatic, in acelasi mod in care oamenii au ajuns sa inteleaga raufacatorii clasici precum Blair Waldorf sau Maleficent. Ea este pur si simplu neinteleasa si raspunde la mediul ei bazat pe supravietuire. Ea nu a creat sistemele brutale in care opereaza, dar trebuie sa treaca prin ele intr-un fel sau altul. Ea este pur si simplu neinteleasa si raspunde la mediul ei bazat pe supravietuire. Ea nu a creat sistemele brutale in care opereaza, dar trebuie sa treaca prin ele intr-un fel sau altul. Ea este pur si simplu neinteleasa si raspunde la mediul ei bazat pe supravietuire. Ea nu a creat sistemele brutale in care opereaza, dar trebuie sa treaca prin ele intr-un fel sau altul.
Ca sa fii deloc scuze cu tine si sa nu incerci sa-i faci pe albii sa te placa, deja vei depasi limita.
Intelegerea complexitatii personajelor intr-un mod non-binar este importanta intr-o carte in care exista un singur inamic adevarat care oricum ar putea sa nu fie invins niciodata: rasismul. Si din aceasta cauza, Faridah este capabila sa ofere personajelor ei capacitatea de a-si explora identitatile, indiferent ce inseamna asta pentru ei. „Cred ca faptul ca am fost crescut ca musulman negru si am atat de multe intersectii in identitatea mea, acele intersectii fiind oarecum ignorate sau sterse de alti oameni au facut-o asa ca sunt destul de sensibil. Stiu cat de important este sa recunoastem intersectionalitatea si sa ne arati o gama larga de experiente, daca asta treci tu.”
Faridah aduce aceasta sensibilitate artei si personajelor ei. Ea scrie despre ciudat si tensiuni intr-un mod care poate fi facut doar de cineva cu un grad extrem de empatie. Dar, spune ea, exista provocari care vin cu asta. „Cred ca multi dintre noi suntem de fapt functionali, dar suntem depresivi pentru ca trebuie sa fim duri pentru a supravietui”, explica ea. „Este atat de dificil sa dai inapoi si sa respiram ca o persoana de culoare. In general. Cred ca foarte multi dintre noi suntem epuizati mai tarziu in viata, mult mai repede decat omologii nostri albi. Nici nu ne dam seama pentru ca ni s-a spus ca trebuie sa muncim constant de zece ori mai mult. Intr-adevar, lucrurile te ajung din urma in cele din urma. Si nu stii ca ai fost deprimat de ani de zile.”
Dincolo de a fi empatic, Faridah este grijuliu, rezistent si vulnerabil – o adevarata Balanta. Si ea este in pragul celebritatii literare. Romanele YA ajung adesea la cel mai larg public si, in timp ce asa-numita socoteala rasiala din 2020 ar fi putut pregati oarecum publicul pentru Ace of Spades , sunt aproape sigur ca majoritatea oamenilor nu sunt pregatiti. Dar insasi Faridah este pregatita sa atraga atentia, desi ezita sa sara cu picioarele pe primul loc in responsabilitatea de „model de urmat”, mai ales dupa ce a fost martora la felul in care internetul iubeste sa ridice si sa-si distruga favoritele. Dar Faridah a depasit multe pentru a putea scrie aceasta poveste – si a doua carte pentru care a fost contractata de Macmillan – toate in timp ce jongleaza cu studiile ei cu norma intreaga.
O intreb pe Faridah daca obtinerea unei carti de un milion de dolari a tentat-o vreodata sa renunte la scoala. Ea rade: „Parintii mei, sunt destul de stricti. Deci nu este o optiune in familia mea sa nu am o diploma. De fapt, mama mea, primul lucru pe care mi l-a spus, cand i-am spus despre afacerea mea cu cartile, mi-a spus: „Dar tu ramai la scoala, nu?”” Nepretuit.
